Campanie 2022

Vineri, pe 23 decembrie, campania Fii Moș Crăciun pentru o zi a ajuns la peste 600 de copii din mediul rural, din județele Teleorman, Giurgiu și Călărași; comunele Nana, Sărulești, Roseti, Lehliu, Vărăști, Gostinari, Gaujani, Pietroșani și Lunca.

Am găsit copii care locuiesc în case de chirpici, unele dintre ele chiar fără geamuri. Am găsit aceeași sărăcie cruntă precum în zona Moldovei, unde am mers în ultimii șapte ani. Am găsit o altă lume, fața nevăzută a României, în care noțiunea de comunitate și-a pierdut sensul chiar și pentru autoritățile locale. Am văzut și simțit mult mai puternic discrepanța socială dintre cei care au și cei care nu au. Familiile și copiii la care am ajuns, locuiesc la numai câțiva zeci de kilometri de noi, sau chiar peste drum de case impunătoare.


Ceea ce pentru noi pare de neînțeles, pentru copiii la care am ajuns, reprezintă realitatea. O sărăcie care se simte precum frigul în oase, pe care trebuie să o confrunte pentru a se ridica și a trăi o viață demnă.


Dincolo de acest peisaj înghețat în care timpul nu doar că stă, ci pare că o ia înapoi, zâmbetele și mulțumirile venite din partea copiilor ne aduc satisfacția unei munci îndeplinite cu succes. Un efort comun a câtorva sute de donatori și zeci de voluntari implicați în campanie, care au făcut posibil ca 600 de copii să simtă că a venit Crăciunul.


În numele lor, vă mulțumim!


Parteneri 2022: DulceBun, 7 Spice, Lăptăria cu caimac, Brutăria artizanală Pania, APFC, Amai Garden, Intersport, Rohde & Schwarz Topex, DKV Mobility, ABIT Puresoft, Liceul Teoretic "Alexandru Vlahuță", Liceul Teoretic Bilingv "Ita Wegman", Școala Gimnazială "I.H. Radulescu", Grădinița 122, Grădinița 137, Grădinița 233, Grădinița 256, Grădinița Clopoțel, Castelino Baby, Little Primary Education, Centrul educațional Nordic, Bored Ape X Club, Markant International Services, Event Manager al Education for All, Asociația Studenților de la poli - BEST Bucharest, Laguna Residence, Auto Total, LifeBox.


Ce urmează? Organizăm această campanie pentru că ne pasă și pentru că putem. Putem să le aducem o bucurie unor copii din familii care se confruntă cu sărăcia. Uneori, această sărăcie și condițiile în care trăiesc acești copii sunt de-a dreptul șocante. Un astfel de caz este și cel al unei mame cu doi copii care locuiesc într-o casă dărăpănată, cu geamuri improvizate (vezi prima poză din galeria de mai jos), din comuna Roseți, județul Călărași. Găsim pentru ei un sponsor care să îi ajute cu geamuri la casă?

Poze pregătiri

Acțiuni din anii precedenți

Ești curios să afli cum am făcut pe Moș Crăciun în edițiile precendente? Citește mai multe și implică-te și tu pe viitor.

Moș Crăciun 2021

JUDEȚELE VASLUI ȘI BACĂU

Moș Crăciun 2020

MĂLUȘTENI, VINDEREI, POGANA, GHERGHEȘTI ȘI PUIEȘTI

Moș Crăciun 2019

BUCURIE pentru 600 de copii din judeţul Vaslui

Moș Crăciun 2018

JUDEȚul BACĂU

AJUTĂ CU UN CLICK

Dă vestea mai departe

Be nice, have a cookie.

Folosim module cookie pentru statistici și pentru a oferi unele funcționalități ale paginii web. Află mai multe aici.