Valea Plopului 2011

Ca multe alte campanii de voluntariat, “Fii Moș Crăciun pentru o zi!” a început de la un gând bun. Și, pentru că orice lucru bun devine și mai bun atunci când îl împarți cu prietenii dragi, am dat mai departe vestea acțiunii și așa s-au alăturat zeci de susținători. Împreună am început colectarea donațiilor în jucării și hăinuțe iar cu banii adunați am cumpărat alimente și dulciuri. Comunitatea aleasă a fost Valea Plopului – așezământul de copii și tineri, administrat de părintele Tănase.


Pe lângă nevoia constantă de ajutor pentru îngrijirea celor peste 300 de copii din comunitatea Valea Plopului, chiar înaintea acțiunii noastre, una din casele amplasamentului, cea care depozita o parte însemnată din alimente, a ars în întregime. Prin urmare, mobilizarea noastră a fost cu atât mai importantă pentru copii. Având în vedere situația, majoritatea ajutoarelor erau îndreptate spre reconstruirea casei și strângerea de provizii. Nu am vrut ca acest incident sa le fure copiilor bucuria unei jucării și a fost cu atât mai potrivit ca Moșul din 2011 să-și împartă darurile aici. Darurile se înmulțeau, și, odată cu ele, creștea și numărul de voluntari care doreau să participe la vizita la Valea Plopului. În urma pregătirilor, am reușit să ducem la Valea Plopului șapte mașini pline cu pungi conținând alimente de bază, dulciuri, haine și jucării.


Am ajuns în ziua de Crăciun, un grup de tineri, încărcați cu gânduri bune și cadouri. Pe drum, tinerii au devenit Moși, gândurile s-au transformat în urări și zâmbete, iar cadourile au fost ornate cu portocale și dulciuri. Ziua ploioasă de decembrie ținea copiii în casă, dar cu un costum roșu și o barbă albă, am spus povestea Crăciunului din casă în casă. Această poveste ne-a dezmorțit și a înlocuit liniștea din case cu exclamații si râsete de copii. Și, odată cu bucuria copiilor din Valea Plopului, voluntarii aflați acolo au trăit împlinirea de a dărui celor mai puțin norocoși, încă un motiv să creadă în Moș Crăciun!

Impresii voluntari

Ivan Elena


Fii Moș Crăciun pentru o zi 2011


Pentru mine, această campanie nu a fost doar o simplă activitate de implicare socială. Mereu am simțit dorința de a-i ajuta pe cei din jur, iar această acțiune mi s-a potrivit la fix.


Urma să strângem cât mai multe donații de orice fel și apoi să mergem la copiii din Valea Plopului să le facem o bucurie. Cu entuziasm am început să vorbesc cu toți prietenii, să le povestesc despre ceea ce urma să facem și să vedem cum ar putea ei să ne ajute.


Donațiile și ajutoarele nu au întârziat să apară iar timpul scurt pe care l-am avut nu ne-a împiedicat să umplem portbagajele mașinilor.


Din nefericire la câteva zile după startul campaniei Fii Moș Crăciun pentru o zi ! am primit vestea că un incendiu le-a distrus sala de mese, depozitul de alimente și câteva săli în care micuții învățau. Acest eveniment trist ne-a motivat și mai tare pe toți pentru a-i ajuta.


Sâmbătă 17.12.2011, ne-am adunat toți în Piața Victoriei dis de dimineață pentru a pleca către Valea Plopului, iar unii dintre oamenii care ne-au ajutat cu donații ne-au însoțit.


Drumul nu mi s-a părut lung datorită emoțiilor pe care le aveam la gândul că urma să îi întâlnesc pe cei mici. Odată ce am ajuns acolo am văzut că Romania are suflet, o mulțime de oameni veneau rând pe rând și le lăsau câte ceva copiilor. PRO Tv – ul desfășura campania “Salveaza Crăciunul” și în acel moment descărcau din camioane cărămizi pentru reconstrucția clădirilor distruse.


Nu știam ce să facem, nu ne așteptase nimeni, așa cum credeam eu, fiecare avea sarcina lui și încerca să ajute cât mai mult. Am aflat unde se lasă alimentele și am început să le descărcăm și să le ducem la depozitul improvizat de oamenii locului, apoi am luat fiecare câteva pungi cu dulciuri și jucării și am plecat în frunte cu Moș Crăciun în căutarea copiilor.


Într-un părculeț lângă un brad, un grup de colindători îi încălzeau pe trecători și câțiva copii îi ascultau în liniște. Acolo, Moșul nostru a făcut prima oprire și l-am ajutat să scoată din sacul magic primele daruri pentru copii. Alături de ajutoarele sale, Moș Crăciun a plecat din casă în casă pentru a găsi cât mai mulți copii. A fost întâmpinat de copii voioși și bucuroși cu multe cântecele iar acesta i-a răsplătit cu darurile și dulciurile adunate de la voluntari.


Zâmbetele celor mici m-au bucurat enorm și mi-au dat energia de a merge mai departe și de a mă implica în continuare în astfel de evenimente. Cu drag și cu speranță că îi vom revedea cu bine și sănătoși, ne-am întors la mașini unde ne-am adunat cu toții si am plecat către casă.


O experiență minunată care m-a făcut un om mai bun și mai blând și pe care cu siguranță nu o voi uita. Mulțumesc Fii Moș Crăciun pentru o zi că m-ai ajutat să ofer câteva zâmbete unor copii minunați.

Munteanu Razvan


Pentru mine evenimentele petrecute în timpul campaniei de ajutorare a celor din Valea Plopului au reprezentat un moment aparte. Nu am de gând să mă refer aici la egoismul pe care atât eu, cât și ceilalți colegi l-am avut prin faptul că desfășurăm o acțiune caritabilă, hrănindu-ne ego-ul prin simplul fapt că putem ajuta. Nu pentru că amintirile cu ochii celor mici care se măreau în momentul în care primeau un cadou nu m-ar fi marcat și nu mi-ar fi rămas impregnate în minte și suflet, ci doar pentru că sunt convins că acest fapt va fi relatat de către ceilalți.


Așa că îmi propun să vă mărturisesc altceva. În acea zi am fost mândru că sunt român. Am retrăit parcă un final clasic al filmelor americane în care societatea este capabilă să depășească momente critice, unindu-se către un bine comun. Am văzut mașini din toate colțurile țării, și oameni cu vârste diferite, de la copii care veniseră alături de părinți pentru a-și oferi jucăriile, până la oamenii localnici cu păr cărunt care făceau toate cele pentru a-i ajuta pe copii nevoiași.


Așa numiții ultrași, suporteri înflăcărați ai cluburilor de fotbal, criticați aspru în media pentru incidentele pe care le provoacă pe stadioane, „sacurile de mușchi” numiți de jurnaliști, munceau alături de fotbalistul George Ogăraru pentru a reconstrui ceea ce focul ruinase.


Am văzut copii orfani care nu se simțeau singuri, am văzut oameni în vârstă care nu se simțeau abandonați și am văzut tineri care nu își pierduseră încrederea; încrederea în ei și încrederea în viitor. Iar toate acestea pentru că oamenii, pentru că românii nu își abandonează semenii, iar indiferent de condiția socială pe care o avem, datorată unor catastrofe istorice, indiferent de faptul că suntem considerați a fi la periferia Europei, suntem superiori multor popoare, iar sufletul și spiritul nu ne pot fi luate indiferent de ce ne va rezerva viitorul.

Gabriel Cateliu


Campania Moș Crăciun pentru o zi a fost una dintre cele mai importante împliniri pe care le-am avut în 2011. Totul a început cu ideea unui prieten, iar de aici lucrurile au luat o întorsătură frumoasă. Ne-am dedicat toate resursele acestei inițiative iar la final am experimetat o bucurie pe care doar cei ce o trăiesc o pot simți. Mi-aș dori ca aceste trăiri să fie împărtășite și de ceilalți voluntari care se vor implica în campaniile de acest gen. Experiența pe care am avut-o nu se poate compara cu nicio altă activitate pe care am desfășurat-o în celelalte acțiuni de voluntariat. Sentimentul pe care îl ai atunci când vezi bucurie în ochii copiilor care se entuziasmează de lucruri mărunte, este înălțător.


Rolul de Moș Crăciun a amplificat și mai mult sentimentul de mulțumire sufletească și mi-a dat puterea de a face și alți copii la fel de fericiți.


În dorința de a dezvolta și în conștiința colectivă nevoia de a fi generoși și de a face lucruri care ne înalță spiritual o să continuăm astfel de campanii și pe viitor.

Oana Rizescu


Fericirea copiilor a răsplătit peste măsură întreaga pregătire a Moșului!

Mulțumim că ne-ați ajutat să ajungem în Valea Plopului încărcați cu daruri, mulțumim pentru susținere și le mulțumim tuturor voluntarilor care ne-au însoțit în acea zi.

Sperăm că pozele și filmulețele să reușească să vă transmită o parte din fericirea pe care am simțit-o în timp ce primeam zâmbete și nu uitați cât de mult a însemnat pentru acești copii să se întâlnească cu Moș Crăciun pentru o zi!

AJUTĂ CU UN CLICK

Dă vestea mai departe

Be nice, have a cookie.

Folosim module cookie pentru statistici și pentru a oferi unele funcționalități ale paginii web. Află mai multe aici.